Lenovo lanseaza laptopuri noi in gama Legion: Lenovo Legion Y530 si Lenovo Legion Y730
La puțin peste un an de la lansarea seriei de gaming Lenovo Legion, brandul dedicat PC-urilor de gaming, noi echipamente in gama de laptopuri: Lenovo Legion Y730 și Y530.
Din punctul meu de vedere, al unui detinator de Lenovo Legion Y520, toata seria de gaming este reusita. Bineinteles cu mici exceptii in dreptul unor componente pe care le voi discuta intr-un review.
Despre noua serie Legion
Noile laptopuri Lenovo Legion sunt potrivite pentri gamer-ul mereu ocupat, care nu își dorește echipamente grele pe care să le poarte și care așteaptă cu nerăbdare să experimenteze cel mai nou joc în pauza de prânz, dar are și o întâlnire importantă în aceeași zi. Fără să fie nevoie de două laptopuri într-o singură geantă, laptopurile Lenovo Legion Y730 și Y530 servesc ambelor scopuri într-un singur design elegant– suportând cu ușurință tranziția de la taskurile de la birou la gaming.
Realizate dintr-un aluminiu prelucrat cu precizie și anodizat, în culoarea sofisticată Iron Grey, laptopurile Lenovo Legion Y730 au margini ultrasubțiri în jurul ecranului full HD IPS. În același timp, laptopul Lenovo Legion Y530, de culoare Raven Black, are un design texturat și elegant ce evidențiază litera “O” inclusă în logo-ul Legion. Datorită aspectului sofisticat al laptopurilor, gamerii nu vor trebui să se mai teamă de privirile critice în timpul întâlnirilor de business.
Cum vor arata noile laptopuri de gaming Lenovo Legion Y730 și Y530
Mai subțiri, mai ușoare și mai elegante, noile laptopuri sunt ideale pentru cei care doresc să se concentreze pe jocul lor chiar și atunci când se joacă în public, fără să fie deranjați de trecătorii a căror atenție este atrasă de grafica și led-urile de pe echipamentele de gaming obișnuite. Laptopurile Lenovo Legion Y730 și Y530 dispun de o carcasă care le permite utilizatorilor să călătorească și să se joace cu discreție. Când sunt purtate în rucsacul Lenovo Y Gaming Armored Backpack, care are un compartiment dedicat, laptopurile rămân în siguranță în orice moment.
Specificatii tehnice
Ambele laptopuri sunt complet dotate cu o placă video NVIDIA® GeForce® GTX 1050 Ti, procesoare de până la generația a 8-a Intel® Core i7 și sistem de operare Windows® 10, astfel că fac față celor mai solicitante jocuri din prezent.
Tastaturile lor sunt concepute pentru a oferi un timp de răspuns sub 1ms, asigurându-ți acel avantaj de o fracțiune de secundă într-o competiție. Ecranele opționale ale laptopurilor 144Hz full HD IPS oferă nu doar o rată de refresh mai mare pentru imagini mai clare și efect de motion blur redus, ci și rame mai subțiri cu panouri mai luminoase la 300 nit, făcând astfel ca personajele să prindă viață în detalii precise.
Laptopul Lenovo Legion Y730 este primul laptop de gaming din lume care este echipat cu sistemul de difuzoare Dolby Atmos®, creând o experiență uluitoare prin intermediul difuzoarelor personalizate Dolby® compatibile cu PC-ul sau prin căști. Dispozitivul redă un sunet emoționant care îți taie respirația, fiind special conceput să te plaseze în mijlocul acțiunii, pe măsură ce amploarea și profunzimea sunetelor sunt aduse la viață.
Noul laptop Lenovo Legion Y530 este integrat cu sistemul Dolby Audio™ care oferă un sunet bogat și clar. Îmbinând elemente vizuale extrem de clare cu un sunet incredibil, noile laptopuri oferă o experiență de gaming 360° captivantă.
Laptopul Lenovo Legion Y530 reprezintă opțiunea de bază, în vreme ce omologul său superior Y730 oferă o putere suplimentară pentru gaming cu variantele de ecran de 17 sau 15 inci, cu memorie opțională DDR4 overclocked de 16GB CORSAIR®. Laptopul Lenovo Legion Y730 este primul laptop de gaming din lume cu tastatură backlit RGB CORSAIR iCUE® și iluminare de sistem, integrând șase taste macro “Y” pentru o capacitate de personalizare sporită cu peste 16 milioane de combinații de culori.
[…] luna trecuta vorbeam despre Lenovo ca lanseaza laptopuri noi in gama Legion: Lenovo Legion Y530 si Lenovo Legion Y730, luna aceasta le putem deja testa pentru ca au ajuns in Romania si pot fi […]