Cel mai longeviv eveniment dedicat tinerilor din România aniversează 10 ani de la prima ediție
Începând cu anul 2008, mii de tineri și sute de companii din întreaga țară s-au bucurat de existența unui eveniment dedicat dezvoltării personale, recrutării specializate și orientării în carieră. BUZZCamp a pus față în față de-a lungul celor 18 ediții cei mai căutați angajatori din domenii precum: IT, Marketing, Vânzări, Inginerie, Resurse Umane și PR, cu mai mult de 20.000 de participanți dornici de a urma o carieră de succes.
Evenimentul se organizează în cele mai mari centre universitare din țară: București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov, Sibiu, Craiova și Constanța. Reprezentanților companiilor de top li se alătură în cadrul conferințelor zeci de speakeri renumiți care au rolul de a motiva și de a inspira generațiile fresh. De-a lungul celor 10 ani s-au alăturat proiectului persoane publice din teatru, televiziune, bloggeri, traineri și antreprenori de succes din toate colțurile țării. De asemenea, proiectul se bucură la fiecare ediție si de implicarea a peste 160 de organizații studențești.
„Sentimentul că avem posibilitatea să contribuim la dezvoltarea tinerilor este unul uimitor. Cu siguranță acesta este unul dintre factorii care ne determină să punem din ce în ce mai multă pasiune și implicare în organizarea evenimentului BUZZCamp. Dorim să oferim cât mai multe beneficii și oportunități tinerilor pentru a contribui cu adevărat la dezvoltarea lor pe plan personal și profesional și ne bucurăm în fiecare an când descoperim că prin intermediul evenimentelor noastre reușim să motivăm tinerii și să le oferim încredere, entuziasm, determinare și nu de puține ori un job. Încercăm la fiecare ediție să aducem cât mai multe oportunități tinerilor și să-I ajutăm să-și creeze un parcurs profesional complex”, a declarat Anca Nazarov, fondator Inspire Group.
Evenimentul se organizează bianual, iar în cadrul celor două ediții din 2017 au participat companii precum: P&G, L’Oreal România, DB Schenker, Hewlett Packard Enterprise, Vodafone, BRD, Engie, Miele, Telus International, British American Tobacco, Accenture, E&Y și multe alte organizații recunoscute la niver internațional.
Cu ajutorul workshop-urilor și conferințelor susținute de reprezentații companiilor, participanții află care este mediul real de lucru direct de la angajatori, sunt îndrumați și ghidați spre construirea carierei la care visează. Astfel, aceștia pot pleca de la eveniment cu informații valoroase pentru viitorul lor dar și cu o mulțime de premii din partea organizatorilor.
“Conferința la care am participat în cadrul evenimentului BUZZCamp Cluj 18 mi-a lăsat o impresie foarte bună oferindu-mi și o doză de entuziasm și încredere. Mi-a arătat că pot reuși orice dacă sunt suficient de motivată”, a adăugat unul dintre participanții BUZZCamp din Cluj.
Ediția cu numarul 19, The City of BUZZCamp, își propune să construiască impreună cu tinerii participanți un oraș în care abilitățile și competențele reprezintă bazele construcțiilor profesionale. Pentru aceștia intrarea este complet gratuita. „City of BUZZCamp” își așteaptă locuitorii pe https://goo.gl/NzPgQv .
Leave a Reply